Selectați limba dvs

Onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi ale statutului profesiei de avocat. Onorariile se determină şi se prevăd în contractul de asistenţă juridică la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului. Onorariile sunt prevăzute în contractul de asistenţă juridică, ce urmează să fie încheiat în formă scrisă. Onorariile pot fi stabilite şi în monedă străină, sub condiţia ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăţilor.
Onorariile pot fi stabilite astfel:
a) onorarii orare;
b) onorarii fixe (forfetare);
c) onorarii de succes;
d) onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a)-c).
Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unităţi monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care le prestează clientului. Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează ori, după caz, le prestează clientului. Onorariul orar şi fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale. Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară. Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix. În cauzele penale, onorariul de succes poate fi practicat în legătură cu latura civilă a cauzei.
În stabilirea onorariilor, cabinetul de avocatură promovează, în vederea stabilirii onorariului, principiul negocierii directe, principiu care are la bază urmatoarele criterii:

• complexitatea cauzei şi nivelul de pregătire profesională al avocatului care realizează activitatea;
• urgenţa activităţii;
• cauza si posibilităţile clienţilor;
• istoricul colaborarii cu clientul.

Unele onorarii se negociază, în funcţie de complexitatea cauzei, altele sunt fixe, onorariile exprimă gradul de implicare a Cabinetului în cauza respectivă, nivelul dotărilor tehnice existente şi al specializării avocatului implicat în caz.

Referitor la politica de onorarii, putem afirma ca aceasta este una echilibrată, bazată, pe de o parte, pe experiența profesională dobandită şi consolidată de-a lungul timpului, iar pe de altă parte, pe intenția cabinetului de a consolida relațiile profesionale cu clienții actuali şi potențiali, în aşa fel încât să existe un echilibru între interesele financiare ale cabinetului şi interesele clientului, raportat, în permanență, la calitatea serviciului juridic prestat.
Avocații buni nu sunt ieftini, dar în aceeași măsură niciun consultant vital al afacerii tale nu este. Consilierea unui avocat poate determina rapid care sunt nevoile afacerii tale. O consultanță juridică profesionistă este la fel ca un control medical efectuat la timp și te poate ajuta să previi apariția problemelor grave de-a lungul timpului.

 

 

Despre noi

Cabinetul de Avocat “Iorga Elena Ramona” poate asigura reprezentare și asistenta juridică, în cele mai variate domenii, având în vedere experiența profesională şi cunostințele acumulate care reprezintă o garanţie a serviciilor eficiente şi profesioniste oferite de cabinet în domeniul juridic.

Contactează-ne

Search

Selectați limba dvs